sparge

Expand/Collapse
I
1. GN [ nom +animat ] 2. GN [ ac +obiect ] 3. (fac.) GP [ +instrument ]
1. GN [ nom +forță ] 2. GN [ ac +obiect ]

a. a preface în cioburi; a crăpa: Pisica a spart o vază cu coada. // Vântul a spart geamul.

b. a despica: Ion sparge lemne.

c. a străpunge învelișul exterior (creând acces la conținut): Medicul i-a spart copilului abcesul și i-a drenat puroiul. // Veverițele sparg nucile în dinți. // Fetița a spart trei baloane.

d. a forța o ușă sau încuietoare: Ion și-a pierdut cheile și a trebuit să spargă ușa.

II
1. GN [ nom +uman ] 2. GN [ ac ]

a. a jefui: Un grec a spart de trei ori aceeași bancă // Un minor a spart mai multe locuințe și mașini.

b. a pătrunde ilegal (producând pagube): Hackerii au spart serverele guvernului. // Cineva mi-a spart contul de mail.

c. a descifra un cod în mod clandestin: Alan Turing a spart codul naziştilor. // Un puști de 5 ani a spart parola de acces la jocuri.

III
1. GN [ nom ] 2. GN [ ac +uman ]

a dizolva o adunare de oameni (împrăștiindu-i): Ploaia le-a spart petrecerea în aer liber.

IV
1. GN [ nom ] 2. GN [ ac +nivel ]

a depăși anumite limite: Anul acesta Moș Crăciun a spart tiparele. // Piesa a spart recordurile de audiență în România.

V
V [ se ]
1. GN [ nom +obiect ] 2. (fac.) GP [ +cauză ]

a. a se preface în cioburi; a se crăpa: S-a spart geamul de la vânt. // S-a spart un cauciuc într-un cui.

b. a se deteriora învelișul exterior (creând acces la conținut): S-au spart câteva ouă. // S-a spart o țeavă din cauza gerului.

VI
V [ se ]
1. GN [ nom +uman ]

a se dizolva un grup sau o grupare: Manifestația s-a spart pe seară. // Coaliția de la putere s-a spart.

Expressions
  • a(-și) sparge capul / nasul / arcada / maxilarul = a (se) lovi la cap / nas / arcada / maxilarul producând rană deschisă
  • a se sparge în capul cuiva = a crea consecințe neplăcute cuiva care nu este vinovat de producerea lor
  • a-și sparge capul cu ceva = a-și frământa mintea pentru rezolvarea unei probleme
  • a-i sparge cuiva urechile / timpanele = a asurzi pe cineva
  • a-i sparge cuiva casa = a strica căsnicia cuiva
  • a sparge o grevă = a fi primul care renunță la grevă și își reia lucrul
  • a sparge gheața = a face primul ceva
  • a sparge ghinionul = a pune capăt unui șir de ghinioane
  • a se sparge în figuri = a se da mare