lega

Expand/Collapse
I
1. GN [ nom +uman ] 2. GN [ ac ]

a înnoda fire: Femeia a legat firul rupt. // Băiețelul și-a legat șireturile.

II
1. GN [ nom +uman ] 2. GN [ ac +obiect / +animat ] 3. (fac.) GP [ cu ] 4. (fac.) GP [ în +obiect ]

a strânge cu o legătură (formând un tot): Țăranii leagă sacii la gură (cu sfoară). // Florarul a legat florile cu o bentiță roșie într-un buchet mare și frumos. // Brutarul a legat covrigii într-un șirag. // Medicul i-a legat rana cu un bandaj. // Gospodina a legat piciorul mesei cu o sârmă. // Politicianul și-a legat într-un volum toate intervențiile sale publice.

III
1. GN [ nom +uman ] 2. GN [ ac +obiect / +animat ] 3. GP [ de / la +corp ] 4. (fac.) GP [ cu / prin +instrument ]

a prinde; a agăța: Copiii au legat baloane de lustră. // Omul a legat rulota de mașină cu / printr-un sistem special de prindere. // Bătrânul și-a legat măgarul la căruță.

IV
1. GN [ nom ] 2. GN [ ac ] 3. GP [ de ]
1. GN [ nom ] 2. GN [ ac +plural ] 3. (fac.) GP [ de / cu +reciproc ]

a. a pune în contact; a uni: Un hol mic leagă sufrageria de dormitor. // Această rută leagă cele două orașe (unul de / cu altul). // Această aventură i-a legat și mai mult pe cei doi prieteni.

b. a face o conexiune: Detectivul a legat această crimă de alte două produse similar. // Ion nu poate să lege două idei.

V
1. GN [ nom +persoană ] 2. GN [ ac ] 3. GP [ cu +persoană ]
1. GN [ nom +persoană +plural ] 2. GN [ ac ]
V [ se ] 1. GN [ nom ] 2. GP [ între +reciproc ]

a stabili o relație: Maria a legat o frumoasă prietenie cu bunicul ei. // România și Bulgaria au legat o colaborare durabilă. // S-a legat o discuție interminabilă între diriginte și părinți.

VI
1. GN [ nom +stimul ] 2. GN [ ac +uman ] 3. GP [ de ]

a face să fie atașat sentimental de: Amintirea copilăriei îl leagă foarte tare pe Ion de casa părinților.

VII
V [ se ]
1. GN [ nom +persoană ] 2. GP [ de ]

a critica (negativ); a lua în vizor: Presa se leagă acum de investițiile nejustificate ale primăriei.

VIII
V [ se ]
1. GN [ nom +plural ] 2. GP [ între / cu +reciproc ]

a se înlănțui (logic): Faptele se leagă (între ele / unele cu altele).

IX
V [ se ]
1. GN [ nom +aliment ]

a se închega: Maioneza s-a legat.

Expressions
  • nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun
  • a lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze
  • a lega limba / gura cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească
  • a i se lega limba = a nu mai putea vorbi
  • a i se lega picioarele = a nu mai putea umbla
  • a lega la ochi pe cineva = a înșela
  • fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii
  • a se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile