solicita

Expand/Collapse
I
1. GN [ nom +persoană / +document ] 2. GN [ ac ] / GV [ ] / GV [ (ca) să +fapt ] 3. (fac.) GN [ dat +persoană ] / GP [ la / în / de la +loc ]

a cere oficial: În fața inundațiilor, premierul britanic a solicitat aportul armatei. // Primarul a solicitat operatorilor de deszăpezire să dispună amplasarea utilajelor în puncte fixe. // Un bărbat a solicitat la 112 intervenția jandarmilor. // În Comitetul Executiv desfășurat ieri, Anghel Iordănescu a solicitat ca sfârșitul sezonului să se devanseze cu o săptămână. // Moderna a solicitat în SUA aprobarea oficială a vaccinului său. // Consiliul Județean Harghita a solicitat de la Guvern 175 de milioane de euro pentru proiecte de investiţii.

II
1. GN [ nom +persoană ] 2. GN [ ac +persoană ] 3. (fac.) GV [ ] / GP [ +privință ]

a ruga să facă ceva sau să presteze anumite servicii: Fotbalistul s-a întors în țară, dar nicio echipă nu l-a solicitat. // Familia Axente l-a solicitat pe N. Steinhardt să-i însoţească în Maramureş. // Săgeata Năvodari l-a solicitat pe Vlad pentru meciurile de baraj. // În vederea restaurării unor edificii istorice, Carol I al României l-a solicitat pe Le-Duc.

III
1. GN [ nom ] 2. GN [ ac ]

a activa; a supune la efort sau la o acțiune fizică: Aceste exerciții îți solicită mușchii abdominali. // Porţiunile cu noroi alunecos au solicitat atenţia şi îndemânarea bicicliştilor. // Această simfonie îi solicită pe instrumentiști foarte mult. // Încărcarea suplimentară va solicita structurile de rezistență ale clădirii.